Căutăm voluntari implicați și entuziaști, dornici să facă o diferență în viața tinerilor și în comunitate. Alătură-te nouă în implementarea Planului Trienal de Acțiune 2024-2027 și în proiecte strategice esențiale pentru organizația noastră. Dacă vrei să fii parte din transformarea unei mișcări moderne, sustenabile și relevante pentru tineri, acum e momentul să dai o mână de ajutor!
Prin implicarea ta, vei contribui la dezvoltarea și creșterea impactului organizației în cinci proiecte strategice:
Mai multe detalii despre aceste proiecte poți citi aici
Modul nostru de lucru este orientat spre concret și adaptabilitate. Fiecare proiect va fi monitorizat periodic și ajustat pentru a ne asigura că rămânem pe drumul cel bun. Ne ghidăm după valori clare de transparență și implicare, oferind acces la procesele noastre decizionale și încurajând feedback-ul constructiv.
După înscriere, vor fi formate echipe de lucru pentru un prim set de ținte - ne propunem să începem cu mai puține proiecte în paralel și să începem să creștem pe măsură ce ne obișnuim cu modul de lucru. Asta înseamnă că s-ar putea să fii invitat de la început într-o echipă, dar s-ar putea și să dureze un pic până se fii selectat.
Echipele au unul sau mai multe obiective concrete, stabilite de Consiliul Director. Unele necesită mai multă experiență, altele mai multă creativitate, sunt evenimente de realizat, dar și documente de creat, unele țin de urmărirea unor procese, altele țin de crearea unor politici sau proceduri, dar toate sunt construite în așa fel încât să poată fi finalizate într-o perioadă relativ scurtă de timp (6 luni sau mai puțin).
Fiecare echipă lucrează diferit, în funcție de disponibilitatea membrilor ei, dar și de ce își propune să obțină. Indiferent de modul de lucru al echipei, avem așteptarea să poți să contribui câteva ore pe lună la proiectul tău. Echipele au alocate un Coordonator Strategic care clarifică nedumeriri cu privire la proiect, ajută la gestionarea aspectelor administrative și facilitează legătura cu Consiliul Director.
Acest apel este deschis pentru toate rolurile pe care le avem în organigrama actuală a organizației: membru/ă într-o echipă de lucru sau în departamentul internațional sau de comunicare, coordonator de echipă, coordonator strategic, membru/ă în echipele de Safe from Harm.
Dacă îți dorești să contribui la viitorul cercetășiei și să faci parte din Echipa națională de voluntari a Cercetașilor României, completează formularul de înscriere până la data de 29 noiembrie 2024. Împreună, vom construi cercetășia de mâine!
Procesul de selecție va cuprinde două etape: