Dezvoltare Durabilă

Echipa de Dezvoltare Durabilă (EDD) este echipa care va jongla pe degete cu EDD, SDG, ODD și care ne va asigura că principiile dezvoltării durabile sunt respectate în activitatea noastră curentă, atât la nivel de programe, cât și la nivel de formare a adulților.

Este o echipă transversală, care va lucra împreună și cu alte echipe - RAP sau Echipa Națională de Formare - dar care are și un mandat clar, detaliat în Documentul de Poziție al Consiliul Director

Dacă ai semnat petiția lansată de WWF pentru protejarea Amazonului înseamnă că detaliile sunt de prisos, totul este să îți dorești să contribui la nivel național în cadrul acestei echipe. Dacă nu ai semnat petiția de mai sus și toate acronimele astea sunt dubioase acum pentru tine, dar ești o persoană care iubește cu adevărat Planeta și are grijă de resursele ei, tot ce este necesar este să te decizi că vrei să aprofundezi aceste subiecte și să îți dorești să contribui la nivel național în cadrul acestei echipe :)

Criterii de selecție:

  • Ai dat click pe linkul de mai sus și ai citit toate detaliile și ai înțeles că e o treabă serioasă în care nu doar îți asumi un comportament responsabil față de mediu în mod personal, ci contribui la transformarea de comportamente ale altor persoane
  • Experiența ca adult activ în organizație în ultimul an
  • Motivația de a fi activ în cadrul echipei în perioada 2019-2020
  • Experiența și pasiunea ta pentru Natură și Planetă

Criteriile de selecție sunt orientative, nu este obligatorie însumarea lor, dar ne rezervăm dreptul de selecție.